1.1.Un sirag de margele

O dimineata luminoasa de sfarsit de toamna; un octombrie auriu care imi aminteste de un alt octombrie, mai vechi dar tot atat de luminos, cald si transparent: o margea lucioasa de culoarea chihlimbarului, in care lumina se reflecta ganditoare, dintr-un sirag nesfarsit de alte margele... Asa vad acum cei 7 ani in exil, departe de tara si de cei dragi si de mine asa cum am fost: un sirag de pietricele viu colorate care stau sa se destrame si imprastie la cea mai mica schimbare de vremuri. 

Suntem la breakfast. Il intreb pe Adrian care ar fi ultimele lui ganduri, ce ar considera impliniri personale si ce ar regreta daca ar sti, de exemplu, ca urmeaza sa moara in scurt timp – a doua zi sau chiar peste cateva ore? Nu pare  surprins, discutii de genul acesta avem deseori. Lasa deoparte omleta apetisanta si cade pe ganduri cateva secunde. 

- Daca, sa zicem, cartea ar fi terminata?... adaug.

Da, ar fi vrut desigur sa fi putut scrie mai mult, sa fi publicat, inainte de marea plecare, cel putin cateva carti... Nu insist, ma retrag  la omleta si in gandurile mele, alcatuindu-mi propria lista: eu ce as regreta? As fi impacata sau nu? Ce as considera implinire si ce esec?

Nu neaparat in ordine,

As fi vrut sa pictez mai mult, mult mai mult, daca nu chiar sa fi facut o cariera din asta;

Calatoriile lungi, cu destinatii exotice, n-ar fi lipsit de pe lista;

...As fi vrut (sau ar fi trebuit?) sa am un copil, macar unul; formula fortat optimista “niciodata nu e prea tarziu” nu se aplica insa aici si acum; mai degraba, vorbele simple ale bunicii: “toate la timpul lor, maica”; 

 ...Inca mai visez sa construiesc casa perfecta, traininca si plina de farmec, dupa planurile proprii; ar fi fost minunat sa fi urmat arhitectura si sa pot proiecta cladiri in care oamenii sa traiasca fericiti, la adapost de orice rau imaginar sau real;

Ar fi trebit sa fiu mai ingaduitoare si mai generoasa – cu cei din jur dar si cu mine insami; 

Mi-ar fi placut sa petrec mai mult timp alaturi de cei dragi, nefiindu-mi teama ca m-ar putea judeca pentru praful de pe mobila din sufragerie si gradina fara design sau pentru greselile de spelling din mailurile trimise in graba, din ce in ce mai rar;

N-ar fi trebuit sa pun la suflet atatea si atatea nimicuri; dar viata e compusa din mii de nimicuri si doar din cateva, prea putine evenimente remarcabile; iar sufletul e mereu acolo, in miezul faptelor, gata sa tresara si sa vibreze la bine sau rau deopotriva...

As fi vrut sa ma impac cu toti cei pe care i-am ranit, de cele mai multe ori fara sa vreau;

Mi-as fi dorit  sa pot canta la pian, cu maiestrie, sa ma pot pierde ore in sir, in serile de vara, in note muzicale, uitand de lume si de mine si chiar de Dumnezeu caruia, de-a lungul timpului, i-am tot pus intrebari la care mi-a raspuns prin tacere;

As fi vrut sa pot face mai mult decat am facut pentru ca parintii mei sa aiba o batranete linistita; de tinereti au avut ei grija...;

Poate ca nu ar fi trebuit sa ma lase inima sa imi parasesc tara;

Nu in ultimul rand,

As fi vrut sa scriu o carte.